Bota e Gruas Shqiptare-Nje Vellim ne Rumanisht

Poezie albaneză din Statele Unite ale Americii

Merita Bajraktari McCormack


FERESTRELE SUFLETULUI
DRITARET E SHPIRTIT



Traducere în limba română de Albert Voka

Bukuresht, 2006


Biblioteca: Diaspora albaneză
Redactor: Baki Ymeri
Corector: Paula Covalciuc
Coperta şi tehnoredactare: Mihnea Gafiţa

Ediţie electronică realizată în colaborare cu Uniunea Culturală a Albanezilor din România
Botim elektronik i realizuar në bashkëpunim me Bashkësinë Kulturore të Shqiptarëve të Rumanisë

Adresa autorului:
jmrome94@aol.com
albanianw@yahoo.comwww.albanianliterature.org
Adresa traducătorului:
bukureshti@yahoo.com
www.albanezul.blogspot.com
Farmecul drumului spre stele
Magjia e rrugës për në yje

Ce este poezia? Glasul inimii, florile de liliac, sau sunetele dorului? Ce a creat omul mai întăi, întreabă poetul: rugăciunea sau poezia? Dacă a creat rugăciunea, ea este prima şi cea mai modestă formă a poeziei care i se adresează Domnului. Dacă a fost poezia ca prima creaţie, ea este o formă a rugăciunii, înaltă artistic, care i se adresează omului pentru a-l face Domn. Creează emoţie frumoasă, iubire şi lumină pentru întunecările interioare, spaţiu pentru plimbările sufletului, noapte pentru a se odihni temporar sau pe veci.·

Concomitent cu o serie de visătoare inspirate, Merita Bajraktari McCormack este una din cele mai distinse poete ale diaporei albaneze. După Koçi Petriti, “Poemele sale cuprind dorul unui suflet sensibil: Tu să te înnebuneşti după mine şi eu să mă-nnebunesc după tine. Ea este chemarea unei iubiri profunde, care în totalitatea ei i se adresează atât unei persoane, cât şi unui fluviu, unui ţărm, unei ţări întregi. Merita este un suflet poetic care căută metafora fluviului locului de naştere pe malurile unui fluviu străin”, neuitând niciodată dorul de acasă. Ea este poezia unei sensibilităţi profunde care aduce bucurie în suflet, o carte care te învaţă să te bucuri de viaţă: să nu fii trist, să nu cazi în poala cuvântului amar, să căuţi frumosul, să râzi după petalele florilor, a albinei, a păsării. Eu sunt ca porumbelul, spune poetesa, care şi-a luat calea exilului, setoasă de a comunica două cuvinte în limba maternă, chiar şi prin intermediul telefonului.

După Zhuliana G. Iorganxhi, glasul Meritei este un glas liniştit şi dureros. Este glasul inimii unei femei, a unei mame tinere în cotidianul ei, cu visurile, tristeţile, grijile şi bucuriile, cu supărările şi dorul arzător pe care îl exprimă aşa cum îl simte, uşor şi fără zgomot. Ochiul ei nu trece indiferent în nici-o clipă, prin faţa copiilor ei şi a altor persoane. Ea este dorul şi dragostea pentru patria care a rămas în depărtare, acolo unde sunt părinţii, fraţii, sora, prietenii vechi ai copilăriei şi tinereţii. Merita este un suflet arzător care se exprimă prin intermediul înlăcrimării şi durerii pe care le simte oriunde şi în orice zi de sărbătoare şi bucurie. După Pëllumb Kulla, poezia ei este o urare caldă şi sinceră. Ea este o fiinţă inspirată pe care o găsesc după atâţia ani în Long Island, SUA, înconjurată de copii ei minunaţi, alături de soţul ei John, totdeaună cu o carte în mână, şi în fine, din ce în ce mai des, însoţită de pana ei inspirată.

Savurând poemele Meritei, constatăm că ele izvoresc dintr-un suflet inspirat, dar zbuciumat, delicat şi sensibil. Poezia ei împrăştie şoapte de îndrăgostiţi care curg ca un fluviu de lumină, care ne face mai buni şi mai generoşi. Merita este o lumină de bunătate şi iubire. Cei care au cunoscut/o au constatat că sunt frumoase versuri care trezesc emoţii, o poezie care îţi cutremură sufletul, care transmite acea delicateţe de sentimente pe care le trăim şi noi, o fiinţă frumoasă şi foarte iubită, un suflet calm şi dimensionalmente foarte mare. Ce sentimente înalte umane şi nobile au poemele tale şi cât dor pentru apropiaţii tăi! Sunt versuri care curg cu naturaleşţe dulce şi cu o duioşie care rămâne mereu vie în amintire (Agim Bacelli). Deşcifrănd inspiraţia dumitale am constatat că ai o poezie foarte intimă şi foarte sensibilă (Valter Lazeri). Astfel sunt surorile noastre în diasporă: valori literare cu o intenzitate înaltă a sensibilităţii.

După Schopenhauer, Poezia este ca visul: o asociere liberă de imagini. Patroana Ferestrelor sufletului este o scânteie care te cucereşte din prima lectură. În original versurile sale sunt înzestrate cu rimă. În traducere liberă, ele dovedesc că autoarea ştie să pună stăpânire pe inima şi minte. Creaţia ei este un fel de nebunie divină care rămâne în amintire ca un cântec al iubiri faţă de copii, pomi, flori, pasări. În unele poeme scurte defilează filosofia vieţii, Merita devenind un om al tuturor ştiinţelor. Ea ştie cum se menţine echilibrul vieţii, care nu e stâpânul tău, fiindcă Domn al ecuilibrului /Eşti numai tu! (Ecuilibru). Ea ştie că dacă Ne trezim din neant/ În spaţiul gol al disperării/ Ochii întunecaţi de lacrimile dorului/ Şi de străzile uitării./ Nu ştim ce căutăm în această lume/ Sfârşitul sau începutul? (Lume mincinoasa). Iată Două lumi desfigurate/Două vieţi, două visuri/Două inimi două iubiri/ De dragul cui au devenit cenuşă? (Două vieţi)

Deşi ţesută în unele cazuri în vers clasic, poezia lui Merita este o poezie modernă. Fidelitatea, vitejia, cinstea, cuvântul dat, sunt unele din cele mai admirabile trăsături ale sufletului albanez: Firele pânzei Penelopei moderne/ Sunt electroni în spaţiu/ Împletesc şi despletesc (Ţes şi desţes) pânză de cuvinte/ Pentru Odiseu pierdut printre valuri (Penelopa modernă). Iată cum vine poezia diasporei albaneze şi în România! Este prima poetesă albaneză care apare cu o carte în limba lui Eminescu: Tu deseori vii fără să baţi/ Din când în când ca o furtună nebună/ Vânturi puternice duci cu sine/Pe care le transformi în vijelie/ Răpeşti orice găseşti în faţa ta/ Umpli fluviul tău care demult a murit/ Şi fugi apoi uitând/ De izvorul ce-ţi a stins setea de viaţă. (Tu vii la mine). E bine să spui cu puţin mult, să simţi mult şi să sporeşti valorile naţionale şi prin cuvânt, pentru că numai aşa poţi ajunge la stele.

Baki Ymeri
Magjia e rrugës për në yje
Farmecul drumului spre stele

Ç’është poezia? Zëri i zemrës, lulet e jargavanit apo tingujt e mallit? „Cilën krijoi më parë njeriu, lutjen apo poezinë? Nëse krijoi lutjen, ajo është forma e parë dhe më modeste që i drejtohet Zotit për t’i kërkuar ndihmë, mëshirë, njohje të jetës dhe të vdekjes, fat. Nëse u krijua poezia e para, ajo është një formë e lutjes, e lartë artistikisht, që i drejtohet njeriut për ta bërë Zot, i kërkohet emocioni i bukur, dhimbje për të përsosur vetveten, dashuri dhe dritë për terret e brendshme, hapësirë për endjet e shpirtit, natë për t’u çlodhur përkohësisht ose përjetë”.·

Paralelisht me një serë ëndërrimtaresh të frymëzuara, Merita Bajraktari McCormack është njëra ndër poeteshat më të shquara të diasporës shqiptare. Sipas Koçi Petritit, vjershat e saj përfshijnë mallin e një shpirti të ndjeshëm: Ti të marrosesh pas meje e unë të çmendem pas teje. Ajo është ftesa e një dashurie të thellë, e cila në totalitetin e saj i drejtohet sa një personi po aq edhe një lumi, një bregu, një atdheu të tërë. Merita është një shpirt poetik e cila kërkon metaforën e lumit të vendlindjes në brigjet e një lumi të huaj, duke mos e harruar kurrë mallin ndaj shtëpisë. Ajo është poezia e një ndjeshmërie të thellë që ta lumturon shpirtin, një libër që të mëson ta gëzosh jetën, të mos jesh i shqetsuar, të mos biesh në prehërin e fjalës së hidhur, të kërkosh të bukurën, të admirosh petalet e lules, të fjalës, të bletës, të zogjve. Unë jam si pëllumbi, thot poetesha që ka marrë rrugën e mërgimit, e etshme për të komunikuar dy fjalë në gjuhën amtare, qoftë edhe nëpërmjet telefonit.

Sipas Zhuliana Iorganxhiut, zëri i Meritës është një zë i qetë dhe i dhembshëm. Është zëri i ëmbël i një gruaje, i një mamaje të re në përditshmërinë e saj, me ëndërrat, shqetsimet, brengat dhe gëzimet, me hidhërimet dhe mallin përvëlimtar të cilin e shpreh ashtu siç e ndjen, qetë dhe pa zhurrmë. Syri i saj nuk kalon indiferent në asnjë çast përpara fëmijëve të saj dhe personave të tjerë. Ajo është përmallimi dhe dashuria për atdheun që ka mbetur në largësi, atje ku janë prindërit, vëllezërit, motra, miqët e vjetër të fëmijërisë dhe rinisë. Merita është një shpirt i përflakur që shprehet nëpërmjet lotit dhe dhembjes të cilën e ndjen kudo dhe në çdo ditë feste e gëzimi. Sipas Pëllumb Kullës, poezia e saj është një përgëzim i ngrohtë dhe i sinqertë. Ajo është një qenje fisnike e frymëzuar, të cilën e gjen në Long Island të Amerikës, e rrethuar nga fëmijët e saj të mrekullueshëm, pranë shoqit të saj John, gjithmonë me një libër në dorë, gjithnjë e më shpesh në shoqëri të penës së saj të frymëzuar.

Duke i shijuar poemat e Meritës, konstatojmë se ato burojnë nga një shpirt i frymëzuar, i përbujshëm, delikat dhe i ndjeshëm. Poezia e saj shpërndan përshpëritje dashurie që rrjedhin si një lumë drite, që na bën më të mirë dhe më të njerëzishëm. Merita është një dritë mirësie dhe dashurie. Ata që e kanë njohur kanë deklaruar se frymëzimet e saja janë të bukura dhe se zgjojnë emocione, se poeza e saj që ta trondit shpirtin, transmeton mendime, kujtime dhe sentimente, se ajo është një qenje e bukur dhe e dashur, një shpirt i ngrohtë dimensionesh të mëdha, se ndjenjat e saja janë të larta e fisnike. Sipas Agim Bacellit, vargjet e saja të joshin ngase rrjedhin shumë natyrshëm dhe me ëmbëlsi. Janë frymëzime që mbeten përherë të gjalla në kujtime. Duke e deshifruar shpirtin e saj, Valter Lazeri konstaton se ajo ka një poezi shumë intime dhe shumë të prekshme. Të këtilla i kemi motrat tona në diasporë: vlera letrare me një intensitet të lartë të ndjeshmërisë.

Sipas Schopenhauerit, Poezia është si ëndrra: një shoqërim i lirë përfytyrimesh. Pronarja e Driatereve të shpirtit është një shkëndijë që të përvetëson nga leçitja e parë. Në original vargjet e saj janë të pajisura me rimë. Në përkthim të lirë, ato dëshmojnë se autorja din ta zotërojë zemrën dhe mëndjen. Krijimtaria e saj është njëfarë dalldisje hyjnore që mbetet në kujtesë si një këngë e dashurisë ndaj fëmijëve, fjalëve, pemëve, luleve, zogjve. Në disa poema të shkurta defilon poezia e jetës, Merita duke u bërë një njeri i të gjitha shkencave. Ajo din se si mbahet ekuilibri i jetës, ekuilibër që s’është zotëruesi yt, ngase Zot i ekuilibrit je vetëm ti (Ekuilibri). Ajo e din se po qe se zgjohemi nga kotësia në hapsirën e zbraztë të dëshprimit, me sy të terratisur nga lotët e mallit dhe rrugët e harresës, nuk dimë se ç’kërkojmë në këtë botë, fillimin a po mbarimin (Botë gënjeshtare). Ja pra se si duket bota gënjeshtare e kësaj bote: Dy botë të shembura, dy jetë/ Dy ëndërra, dy zemra, dy dashuri/ Që për hirë të dikujt janë shndërruar në hi (Dy jetë).

Edhepse e thurrur në disa raste në vargun klasik, poezia e Meritës është një poezi moderne. Besnikëria, trimëria, nderi, fjala e dhënë, janë disa nga vetitë më të admirueshme të shpirtit shqiptar: Fijet e pëlhurës së Peneëopës moderne/ Janë elektronë në hapësirë/ Thurin e ndërthurin pëlhurë fjalësh/ Për Odisenë e humbur mes valësh (Penelopa moderne). Ja pra se si vjen poezia diasporës shqiptare edhe në Rumani! Merita është poetesha e parë shqiptare të cilës i botohet një libër në gjuhën e Emineskut: Ti shpesh vjen pa trokitur/ Herë herë si studi e marrë/ Erëra të forta sjell me vete/ Tufan e bën, mbart acar/ Rrëmben me vete ç’gjen përpara/ Mbush lumin tënd prej kohësh të vdekur/ E ik pastaj me vrap, pa menduar/ Për burimin që dha ujë kur ti ishe etur (Ti vjen tek unë). Është mirë të thuash me pak shumë, të ndjesh shumë dhe të shtosh vlerat kombëtar edhe përmes fjalës, ngase vetëm kështu mund të arrish në yje.

Baki Ymeri
CUVÂNTUL
(Fjala)

Cuvântul amar mi-a venit alergând
Şi a cerut să intre în vers.
Ca un pas care nu intră nu iese,
A rămas îngheţat pe mal.
N-a mai curs ca un cuvânt bun
Mi s-a învârtit în mâini, în gură,
Şi l-am lăsat acolo să fugă
Fiindcă nu îmi plăccea acel joc.






























CLIPA DE DOR
(Çast malli)

Ce repede, dorule îndepărtat, nevăzut/neprivit,
Ai pătruns în inima mea şi ai devenit ca un rid?!
Cu lacrimi, amintiri, foc nebun de neiertat,
Toate sin tine cum de mi le-ai aruncat!
(M-ai răpit ca un hoţ ,
M-ai ars în flăcări, m-ai făcut un nimic!)
Fugi de mine, dor al îndepărtării, suflet rănit,
Lacrimile uscate ca un fluviu mi le ai trezit!
Sunt obosit de tine, dor arzător,
M-ai făcut un suflet hoinar, călător de dor!

DACĂ CUVÂNTUL MEU ÎN VERS
(Nëse fjala ime në varg)

Dacă prin cuvântul meu
Cu versul simplu
V-am adus surâsul,
Şi mă simţiţi părtaş lui
Şi bucuriei acestui moment
Pe care voi îl numiţi vers.

Lumină am luat dinlăuntru
Şi vi-o aduc cu versuri în prag
Dacă şirul cuvintelor
Aduce durerea, dorul,
Lacrima, tristeţea, despărţirea,
Simţiţi-mă, cu voi sunt în orice clipă

Prieteni buni, nicicând să nu uitaţi
V-am dăruit sufletul meu - carte deschisă
Cuvintele scrisa lui răspândind.
CUM POT SĂ-I SPUN INIMII
(Si mund t’i them zemrës)

Cum pot să-i spun inimii, taci?
Cum pot să-i spun sufletului, să nu suferi?
Cum pot să opresc mâna versuri să croşeteze,
Când nebuneşte de tine m-am îndrăgostit?
VREAU SĂ FUG
(Dua të ik)

Era doar un vis
Când vedeam înflorire
Zori înflăcărate
Apus nicicând în sufletul meu.
Acum sunt în miezul întunericului
Deloc nu mai văd flori deschise
În afară de ştire, otravă ce
Sufletul mi-l sfâşie
Şi ridic ochii spre cer,
Ce ţi am mai făcut, Doamne?!
Durerea mi s-a transformat în munte
Ucisă mi-a fost inima chiar azi
Şi vor spune deştepţii -
E meserie uneori să fii deştept -
Va trece faza şocului
Şi se întoarce ea din nou printre noi
Să mă-ntorc oare
Să vin surâzând bucuroasă
Când vestea, tremurul,
În mijloc m-au rupt...?!
Aş vrea să am
Un pumn de cuvinte de spus,
Să rup telefoanele
Să arunc computerele în mare
Să aduc evul mediu din nou
Vreau să-ntorc ignoranţa
Vreau să nu mai ştiu, să pier
Dincolo
Ţipete să trimit
Lumea să audă plânsul meu
Dumnezeule, de ce m-ai pedepsit,
Ce ţi-a mai făcut sufletul meu?
ÎMI TREBUIE
(Më duhet)

Îmi trebuie să vers în mare
Marea durere, muntele meu plin de griji
Să deschid ferestrele sufletului
Să aştept prima rază din zori
Să simt aerul proaspăt
Între fulgi de zăpadă să mă albesc
Să reîncep
Să nu mai uit
Că există Dumnezeu,
Să dorm şi să mă scol printre vise
Să trimit prima pasăre în orice dimineaţă
Să merg pe valea mea liberă
Să simt pe deplin mireasma de rouă
Vreau să mai văd undeva departe pomul
Care a-nflorit mă aşteaptă plin de petale
Să alerg ca odinioară copil,
Să cad şi să mă ridic, fără lacrimi...
DOR
(Mall)

Dorul pentru tine cu grijă îl păstrez
În sufletul meu ai un colţ al tău
Dar azi dorul ca focul m-a ars
Te caut acum printre versuri,
Unde eşti?
TREI CUVINTE
(Tre fjalë)

Trei cuvinte am găsit azi pe masă
Scrise pentru mine I love you,
Şi eu la fel pe aceeaşi masă
I love you!
CULORILE
(Ngjyrat)

Între noi nu există culoare neagră
Tristeţea n-are ce căuta printre noi
Albul minunat printre noi luceşte
Ca puritatea sufletului care supravieţuieşte
Printre noi verde şi roz
S-au sărutat nebuneşte în prima noapte
Când iubirea a radiat ca aur...

Cu noi se mişcă stelele când ne sărutăm
În vise între roşul şi galben înnotăm
Şi în culori dulceaţa iubirii o trăim
Când ne scăldăm în această cascadă de lumini
Fericirea vine printre culori.
VINO CU MINE
(Eja me mua)

Dacă vrei stelele acoperiş
Luna mantie de iubire
Pământul pat de îndrăgostiţi
Pasiunea noastră focul tinereţii
Vino inimă cu mine.

Dacă vrei săruturi să-mi dai
Buzele în foc să le atingi
Sângele sub vine sâ-l simţim
Sufletele de dragoste să ne ardă,
Şi vino să-mi spui că mă iubeşti!

Dacă vrei inimile să le unim
Să simţim iubire prin vine
Tu să te-nebuneşti după mine
Eu să îmi pierd capul după tine
Vino!
DACĂ ŢI-E DOR DE MINE
(Në ke mall për mua)

Dacă vrei să smulgi dorul din mine
Nu te sui pe munte, vântul nu mă aduce
Nu aştepta să vin cu soarele
Nici cu visul în miez de noapte
Sunt atât de departe şi nu mai vin
Dorul şi îndepărtarea ne-au ars
Suflet şi inimă plâng împreună.

Dacă vrei dorul să-l topeşti
Să aduci surâsul pe buzele mele
Să mă vezi un pic pe mine
Nu mă pierde, nu tace!
Dacă vrei mierea să îndulcească
Apa izvorului setea să ţi-o stingă
Fă-mi sufletul să bucure inima
Te iubesc, spune-mi!
SOARELE MEU
(Dielli im)

Soarele meu nu se naşte în zori
Nici nu apune în seară
Soarele meu s-a născut deodată cu mine
În ianuarie, pe zăpada care cădea
Soarele meu străluceşte perpetuum
În orice celulă a mea, în orice culoare
În orice punct de orizont
Orient, Occident, Nord, Sud,
Soarele meu a strălucit la mine tocmai atunci
Când Dumnezeul cel mare a ordonat: Fă-te Om!
UNIREA PARALELELOR
(Bashkim paralelesh)

Paralelele merg drept
nicicând nu se unesc!
Unirea lor,
e un vis, au spus!
O linie - corb negru,
încărcat de culoare.
Alta – albă ca zăpadă,
pe negrul singur nu l-a lăsat!

Ani la rând culorile s-au aşezat
paralel,
Cu imaginea permanentă,
alb-negru,
Până când miracolul s-a înfăptuit,
una în cealaltă s-a vărsat
Şi lumea pănă la urmă
a gustat şi culoarea gri!...
LUMEA DE FEMEIE
(Botë gruaje)

Cine a cunoscut sufletul cel mare
Cine a intrat în lumea feminină
Şi sufletul său acolo nu l-a lăsat
Cine a înţeles Lumea femeii?
CUNOSC O FEMEIE
(Njoh një grua)

Cunosc o femeie, cunosc un suflet
Cunosc o inimă cât o lume
Cunosc o mamă minunată
Cunosc un suflet plin de lacrimi

A deschis porţile când i l-au închis
A deschis inima când i l-au luat
A deschis sufletul când i l-au ucis
A împărţit lumină când i l-au furat.

A şoptit mii de cuvinte
E îndulcit mii de inimi
Dar când inima ei cerea
Nimeni nu şi a mai amintit cine e femeia.

Este o lume minunată
Să nu închideţi cuvântului poarta
lumina inimii să nu o stingeţi
Dăruiţi iubire ca să o atingeţi!

Cunosc o mamă, cunosc un suflet
Cunosc o soră îngerească
Nu uitaţi răpitori de suflete
Lumea ei feminină!
OCHI DE COPII
(Sy fëmijësh)

Aţi văzut
Cum iau strălucire divină
Ochii copiilor când râd
Când un surâs dulce
Alină durerea din suflet de mamă

Când marea cu soarele se unesc
În acei ochi cu privire îngerească
Mama prinde clipa şi nu vrea s-o piardă
Fiindcă nu există ceva mai frumos
decât bucuria copilărească.
REGRET
(Pendim)

Când iubirea mea pentru tine se stinge,
Când uit să mă gândesc la tine zilnic,
Iartă-mă, Doamne!

Când răul din mine nu-l pot îndepărta,
Şi numai la mine mă gândesc,
Iartă-mă, Doamne!

Când râd de slăbiciunea altuia,
Şi pentru mine o folosesc,
Iartă-mă, Doamne!

Când mă gândesc pe cine îl iubeşte mai mult
Prietena mea, pe mine sau pe alţii,
Dumnezeule, miluieşte-mă!

Când pe mine mă obosesc, trupul mi-l-ndoiesc,
Când dăunez templului tău,
Doamne, Te rog iartă-mă,
Dă-mi mână, ca lumina s-o văd!

Când inima ţie nu-ţi-o deschid,
Când pe nevrednic îl fac amic,
Pedepseşte-mă, Dumnezeule!
„PRIMUL” ŞI „ULTIMUL”
(„I pari” dhe „i fundit”)
(Despre „secretarii” care vroiau să ne „înfundă”)

Tu – oricine!
Noi – nimeni!
Tu – pe deplin!
Noi – din ce în ce mai goi!
Tu în picioare,
Alţii sub câlcâi
Şi spuneai:
„Ce pot câştiga de la voi?!”
Tu – primul,
Noi la fund rămaşi...
Numele tău nicăieri nu lipseşte.
Tu de găsit eşti dintotdeauna...
Pe nouă distruşi ne laşi!
Tu – bunul, ascultatul,
Ascuţitător de sabie!
Noi bătuţi şi rupţi,
Aruncaţi de colo-colo!
TRANSFORMARE
(Transformim)

Soarele dimineţii acum nu-l mai văd
Intrând prin ferestre ca odinioară plin de lumină
Nici de apusul cel aurit nu mă bucur
Acum totul salut cu lacrimi...

Geanta s-a umplut din nou,
Dar nu, de podoabe ca odinioară...
Cafea amară pregătită pentru mine
A prins cheag şi atârnă ca o piatră...

Toata fiinţa mea delicată,
În perete îngheţat s-a transformat!
Visele, dorinţele, gândurile, totul
Doar o zi a durat ca să fie prăbuşite!...
CÂNTECELE MELE
(Këngët e mia)

Cântecele mele,
Rămase frumoase
Prin tufişurile sufletului meu
Ca nişte frunze galbene
Sub pământul îngheţat de iarna
Uitat ani de-a rându
De anotimpurile stropite
În culorile lor împodobite
Cântecele mele
Ascunse uşor uitate
Înşirate ca frunzele unei cărţi uriaşe
În sufletul meu pribegit
Mi-aţi venit ca un izvor, pe neaşteptate
Şi mi aţi luat totul
Cântecele mele învolburate
Ce dorul de locul de naştere mi l-a scos!
NU POT SĂ SPUN NU!
(S’mund të them Jo!)

Îţi văd acei ochi frumosşi
Care râd şi strălucesc
Văd doi ochi coloraţi
Care inima mi-o răpesc
Tu aştepţi de la mine iubire
Toate le aştepţi de la mine
Fără tine nu am nimic:
Totul mi-ai încredinţat
De la mine ia cel mic
Toata puterea pentru a trăi
Ma chinuit azi când am greşit
Dar pentru fiul meu cel mic
Iertare azi am cerut
Nu puteam să spun nu
Celor doi ochi coloraţi
Cine e mamă
Ştie că trebuie probat!
BUCATELE MELE
(Copëzat e mia)

V-am adunat bucatele mele,
Una după alta în şir v-am pus
Apoi cu voi un zid am construit
Puternic l-am făcut, puternic de cetate.
V-am văzut bucatele mele
Cum aţi mai stat aşa frumos,
În rând una după alta
Legate în acel zid de cetate
Dar într-un moment
Bucatele mele,
Aţi căzut toate o dată
În zece alte bucăţi v-aţi împărţit
V-am văzut că boabe de nisip aţi devenit
Apele lumii mai încolo v-au dus
Cu lacrimi v-am plâns, v-am căutat
Cautându-vă atât de mult am obosit.
DE CE AI RĂMAS AŞA
(Përse mbete kështu)

Dar ce-ai mai avut măi ceafă
De ai rămas aşa
Blocată întreagă,
Strâmbită într-o parte?
Încerc să te văd în spate
Şi rămân la o parte
Pănă în prezent?
Capului m-am închinat
Pentru ceafa cea biată
Nici nu mi-am adus aminte
Când mi-ai rămas
Astfel strâmbită
Capul nu mai merge
Cu ceafă rănită
Vindecă-te măi ceafă!
Capul cere iertare
Ceafă groasă
Dăi lumina verde de ieşire!
CEA DIN URMA LACRIMĂ
(Loti i fundit)

Cea din urma lacrimă,
Ochiului obosit i-a spus la revedere!
A curs încet încărcată cu regrete,
Pe pârâul deschis ani de-a rându
Pe pielea aspră, ciudat argăsită
De dorul, dragostea
şi toata tristeţea supărării...
Toţi adunaţi, rupt sufletul şi-au lăsat,
Doar ochiul a rămas viu,
Pănă când lacrimile au secat.
Ca un cortegiu de funeralii,
încet s-a scurs pe „părăul” cea din urmă lacrimă,
Parcă avea frică să nu trezească sufletul,
Care tăcut a rămas
ani de a rându...
Încet căzu lacrima, fără zgomot,
Dar pământul s-a clătinat...
Numai inima nu s-a trezit,
Fiindcă s-a transformat în piatră...
ZBOR PESTE CERUL VOSTRU
(Fluturim mbi qiellin tuaj)
Pentru fetele şi femeile listei electronice
„Teuta albaneză”
Azi am văzut surorile mele
Pe releele întinse
Împrejurul lumii
Peste cerurile noastre
Când am zburat
În gând ve-ţi spune, ce glumă
E asta? De unde ai apărut
În aceste ceruri înalte?
Dar mai întâi ascultaţi-mă,
Citiţi-mă rând după rând!
V-am căutat şi v-am găsit
Am văzut de sus oraşele
Aminte mi-am adus
De numele voastre
Aţi simţit bătăile ritmice în inimă?
De văzut v-am văzut
Am căutat luminile acolo
Unde am văzut strălucire
Şi lumină peste lumină.
Am simţit, acolo eraţi voi,
Surorile mele, cele
Care cuvântaţi zi de zi cu mine.
Am simţit şi eu urarea voastră
Aici în acest cer european de iarnă
V-am tranmis felicitările mele
Cu PIN bucăţi de nori
Nu v-au venit oare de sus
Ca nişte bulgări de zăpadă?
DĂ-MI
(Më jep)
Dă-mi o rază de lumină, un semn
Trimite-mi un sărut în aer!
Când am împărţit drumurile durerii
Am aflat că: Ne-am despărţit
Înainte de răsărit de soare Nu mă uita niciodată!
Ne-am îmbrăţişat nebuneşte în zori
Am muiat mâinile în iarba brumată
Nu uita niciodată
Că am lăcrimat în apus.
Trimite-mi o rază de la mama luminii
Dă-mi un sărut să te simt
Dă-mi un semn pe calea zilei
Trezeşte-mă din somn,
Spune-mi unde să te găsesc!
Scutură-mă din visul cel vechi
Dă-mi drum speranţei, un cuvânt
Dăruieşte-mi în zori,
Poate ne vom îmbrăţişa din nou
Când eram nedeslipiţi
Aduţi aminte?
I LOVE YOU, TOO!!
Fiului meu K.J.F.
Ştiţi ce mi s-a întâmplat azi?
Tocmai ca odinioară în tinereţe
Mă vrea, nu mă vrea, cu petale de flori
Vroiam să ştim dacă ne iubeşte cineva.
Dar azi petalele nu erau în mâinile mele
Altcineva le trăgea una după alta
Mă vrea nu mă vrea, spune un glas frumos
Şi în fine s-a bucuratr
Când a văzut că nu a rămas nici una.
Mă vrea! Nu mă vrea!
Mamă mă vrei?
A strigat bucuros fiul meu,
Ochii plin de bucurie şi iubire
I love you, too Mom, mi-a spus,
Şi a zburat bucuria vieţii mele.
Cum să nu mai scriu două versuri pentru cel
Care mi-au umplut viaţa
Cu mulţumiri şi rugăminţi
Din sufletul meu,
Doamne cel Adevărat,
Pentru copii mei şi ai Tăi!
CÂND MOARE ŞI SE STINGE SPERANŢA
(Kur vdes e ngjallet shpresa)
Când moare speranţa
Fuge şi lumina
Care pe suflet îl conduce
În orice vis frumos
Tot cea ce opreşte mişcarea
În umbra speranţei moarte
Înconjoară tot cea ce vrem noi.
Când învie speranţa
Fie şi un cuvânt
Frumos şoptit în ureche
Prin telefon sau ecranul mic
De mii de kilometri la tine ajuns
Atunci scântei de lumini se aprind din nou
Omul cu adevărat ajunge să-nţeleagă
Că viaţa sa, de Dumnezeu dăruită
În Cinstea Lui trebuie cu speranţă s-o trăiască.
CEA DIN URMA POEZIE A MEA
(Poezia ime e fundit)

Printre versuri inima mea
V-am adus-o curată.
Şi vouă tuturor v-am făcut-o cadou.
M-aţi văzut cum am râs, de dor cum am plâns,
Dorul cu voi pentru voi azi am împărţit!
Acum, când inima între versuri am lăsat-o,
Nu ştiu cât de frumos cântec am compus...
Trecutul trist, ştiu a rămas în urmă,
Ca apele unui fluviu curge timpul înainte,
Cu poezie v-am aşteptat, cu claritate,
Acolo am pus sufletul care vă vorbeşte sincer
Cu versul care răsare din inimă,
Câteva clipe de relaxare am adus printre voi!
CÂND SE PIERDE O INIMĂ
(Kur humbet një zemër)

Când se pierde o inimă
Parcă se duce speranţa,
Pe locul frumosului viu
Deseori găsesc tăcerea.
Tu te prinzi după un fir de lumină
Speranţă de viaţă cauţi să creezi
Inima pierdută te doare atât de mult
Încât nicicând nu o poţi uita.

Te rogi din suflet pentru linişte
Dar în agonia tristeţii trăieşti
În inima ta pierdutele deja
Cetăţi de amintiri trecute.

Te rogi ca rugăciunea să aibă răspuns
Să vină ca un fluviu învolburat
Inima pierdută să te găsească
Mierea vieţii să ţi se întoarcă
Să redobândeşti inima pierdută
Lumea ţi se va părea culoare deplină
Să găsim inimile, împreună să ne ţinem
Fiindcă nu suntem demult în această lume.
NE-AM PIERDUT DIN NOU
(Humbëm sërish)

Nu-ţi trebuie mult ca să mă găseşti
În orice trei secunde cu câte un mesaj
Dacă mă pierzi căută-mă mai rar
Fiindcă în orice secundă moare o imagine.
IARTĂ-MĂ!
(Më fal)

Iartă-mă, suflete drag
Că azi inima ţi am rupt-o,
Visul atât de frumos
Ţi-l-am transformat în disperare.
Acum văd
Îngerule cu suflet rănit
Cât de frumos
Cu litere mari ai scris
Mami, te iubesc!

Vai de mine biată
Mamă „încurcată”
Sute de nebunii azi
Inima mi-au cuprins.

Te rog, iartă-mă, inimă
Ochi frumos, înlăcrimat
Mami nu a mai venit lângă tine
Când te ai aşezat pentru a scrie.
Dar cuvintele tale,
Frumos scrise pe carton
Totdeaună inima şi casa
Pe veci au înfrumuseţat-o.
LIPSA DE SOMN
(Mungesë gjumi)

Miez de noapte...
Pruncul plânge,
Alergi primul tropotind,
Somnoroasă te urmez.
Ţii minte, iubite,
Mama ta ce a zis -
Cu copii v-aţi făcut,
Pentru voi somn nu mai este!
Am râs împreună
Şi am spus:
Nu-i nimic,
Azi prima rugăciune,
O spunem doar pentru somn.
UN SĂRUT
(Një puthje)

O, mami, îmi spui
Când mă urmăreşti ca un pui
Sărutul cel promis
De ce nu mi l-ai dat azi?
Repede am întors capul
Prinsă toata în vină,
Îmi cerea ceva ochii ei
Ca un cer în luna mai.

Odorul meu, suflet minunat
Cu ce te am întristat!
Iartă-mă că am uitat de griji
Să te sărut.
Dar tu nu ştii, mami,
De ce caut acel sărut?
Ca toate grijile zilei
Să ţi le alung.
NU CUMVA FLOAREA E SORA MEA
(Mos lulen kam motër)

Azi am văzut o floare tristă
I-am dat apă şi am rămas să văd
Dacă nu cumva frumoasa cu petale în creştere
Fusese ruptă de vântul cel tare.
Oh, ce m-a durut această floare aplecată,
Trupul ei nu era rupt
Dar când i-am văzut rădăcinile smulse
În sinea mea s-a răzvrătit o durere ascunsă.
Nu cumva această floare sunt şi eu
Cu rădăcini smulse de vântul pribegiei
Într-o ţară străină cu drumuri
întinse spre cele patru puncte cardinale!
DU-TE-VINO*
(Ikje-ardhjet)

Ce repede fug şi de neajuns
Minutele, orele, zilele şi nopţile.
Orice dute-vino, timpul preţios
Pe tăcute ne fură împreună cu viaţa.
Ştiu, nu ar avea înţeles această viaţă
Fără despărţirile noastre şi împreunările.
În ele ne-am pierdut şi găsit
De câte ori am împărţit lacrimile sau bucuriile.

Simt gustul amar al depărtării
Ca focul ce frânge inima
Care fuge spre întâlnire.
Şi dureros de dulce să stingă dorul.
Acum aştept întâlnirea cu tine
Fiindcă port lacrimi în ochi.
Am inima de dor pârjolită
Despărţirea e timp trecut.

* Glissando
FOC STINS
(Zjarr i shuar)

Foc stins, dor de necuprins
Flacără ai devenit, tu pe neaşteptate
O scânteie sau jar
În interiorul tău a rămas
Şi eu n-am ştiut.
Anii trecuţi,ploile dense
Nu te-au uitat şi nu te-au stins
Cănd ţi-am simţit focul fierbinte
Rana adăncă,suflet a trezit
Încerc să sting văpaia
Degeaba inima arde părjolită
Sufletul s-a întălnit cu trecutul
Şi s-a simţit împlinit.
ZI DE LACRIMI
(Ditë lotësh)

Încă o zi de lacrimi
Ce curg pe obraji ca ploaia
În faţa mea stelele zăpezii
Învărtesc hora neăncetat
Lacrima plănge iar zăpada răde
Se împreunează
Ar trebui mult timp
Una să devină mare
Alta,
Zăpada,
fluviu.
DORUL DE LACRIMI
(Meraku për lotët)

Mami,
Întreabă cel mic plin de dor
De ce obrajii tăi
S-au înlăcrimat
Şi ridurile frunţii
S-au adăncit.
Ţi-am spus suflete drag
Lacrima nu m-a crescut pe mine
Timpul în faţa lui în suflet
A venit primăvara pe care o iubesc.

Dar mai sunt şi astfel de zile
Cănd focul dorului arde
Şi obrazul devine părău
Pentru acest ochi care lăcrimează.
Nu te speria micuţule
Să şti că nu este lacrima plictiselii
Tot ce iese din sufletul meu
Este talaz de iubire
IMPOSIBILITATE
(Pamundësi)

Pe toate sunt aici adunate
Notele,chitara,pianul si violina
Căntareţii-prietenii mei
Numai căntecul şi-a luat cămpii

Şi a mai spus;
Nu vreau să fiu căntat astfel.
Cu voci răguşite şi inimi pribegite
Vreau să răsun acolo
Unde capul v-a căzut
Unde sufletul pentru Patrie nu s-a ars

L-am urmat căntecul,l-am rugat
l-am căutat obosiţi
dar degeaba, nu l-am ajuns
Ne-am intors unul căte unul
umiliţi
Buzele le-am muscat
şi lacrimi am înghiţit
FUGĂ
(Ikje)

Nu stiu vreo dată
Ca azi, să aflu pe nesteptate
Toate cuvintele şi rimele
Spre mine să năvălească

Nu cumva este veste îndepărtată
Sau acest anotimp încărunţit
Dar simt că azi dela mine
Totul, ah,totul a mai fugit.
TE GĂSESC ŞI TE PIERD
(Të gjej dhe të humb)

Cum te-am lăsat aşa ai rămas
De ani prăfuit
Te-am găsit şi din nou te-am pierdut
Am rămas cu sufletul rănit.
EU ŞI TU
(Unë dhe ti)

Deseori ne îndepărtăm
Parcă nu ne-am cunoscut
La răscruce de drum ne-ntâlnim
Să ne ne despărţim, să fugim departe
Şi nu înţelegem
Cum ardem
Din focul dorului.
TRĂIEŞTE ZIUA!
(Gëzo ditën!)

Nu te întrista dacă ploaia care cade din cer
Te picură direct în sufletul tău obosit
Nu te întuneca dacă visul ţi s-a stricat
Tu ştii, ai posibilităţi să visezi din nou.
Nu te întuneca dacă soarele
Apune mai repede decât te aştepţi
Cuvântul amar să nu-l faci prieten
Nu te-mprieteni cu tristeţea.

Bucură-te de petala florii, de albina harnică
De pasărea măcăleandru, de sunetele muzicii
De priviri furate de după geam
Bucură-te, înţelege, toate sunt pentru tine
Atinge viaţa!
ANIVERSARE DE CĂSĂTORIE
(Përvjetor martese)

Anii au decurs repede, iubite,
Au fugit galopând
Noi împreună am rămas
Ei nefiind ani ci un pas.
Pare un pas atât de mic
De la ziua însemnată
Când ai lăsat în urmă fecioria ta
Ne am găsit căsătoriţi.

Azi iar nu mai credem
Cât timp împreună am petrecut
Dar copii, păsări dulci
Sunt aici, dovadă vie.
Azi avem riduri pe frunte
Firele încărunţite ale zilelor
Au sporit, dar râdem
Uităm, sărutăm copii
Şi spunem:
Noroc!
O SCRISOARE
(Një letër)

Cuvântul frumos rostit
Din inimă curge
Dulce pe hărtie.
Inima ca un bulb primăvara s-a deschis
S-a alintat cu claritate
A râs sufletul cât soarele în mai.
Cuvântul bun sufletul mi-l înverzeşte
Adăugat în tezaurul de prietenie
Mai simţiţi cât de frumos răsună!
DOR DE PĂRINŢI
(Mall për prindërit)

Doar un ceas a trecut, îngerii mei,
De când am primit îmbrăţişările
Şi binecuvăntârile voastre
Sărutările pe fruntea mea încă le simt
În braţe simt strângerile despărţirii
Mâna Tatălui pe umăr o simt
Drum bun! – Mama a dat urarea
Mi se pare că nu v-am văzut cât trebuie
Acum când mi-am luat zborul
Simt dorul că mă prinde
Devenit munte înalt în pieptul meu
Mă-ntreb dacă v-am atins, dacă v-am sărutat
Dacă v-am adus cu venirea un pic de bucurie
Am lăsat cu voi lacrimile despărţirii
Durerea, cuvintele “Vino mai des, fiica mea”
Pentru inimile despărţite, zdrunciunate
Ziua unirii oare va mai veni?
NEVINOVĂŢIA ŞI CREŞTEREA
(Pafajësia dhe rritja)

Te văd îngeraş
Arăţi neîncetat
Ca un vis
Care somnul ţi l-a cotropit.
Mic, aşa cum eşti
Râului nu crezi
Pentru binele adevărat
Tot timpul mai speri.

Pe mine sprijini capul
Ochii închizi încet
Monştrii alungăm
Şoptind cele mai dulce cuvinte.

Nevinovăţie tu eşti vie
Dumnezeu te-a creat
Rău îmi pare că-ntro zi
Pe nevrednic îl vei întâlni,
Nevinovăţie de copil să rămână
Tuturor, ce bine ar fi
Pierdere de suflete n-ar mai fi!
AMINTIRI
(Kujtime)

Încuiat în gât
Cuvântul a rămas
Glasul înmuiat n-a ieşit
Deşi s-a chinuit bietul.
Mai sunt şi astfel de zile.

Când amintirile curg
Rând de-a rândul
Unele la foto, altele în filme
Ca s-o aducem prima tinereţe.

Alături mie, micuţa mea
Care cu întrebări mă acoperă
Spune, ce mare de oameni
Sunt la filmare la izvor!

Sunt, inimioară, acolo
Totdeauna este satul care te conduce
Iată şi pe Bunicuţa
Cum încet apare la poartă.

Iată, după ea şi Tată
Mama plictistă după el
Fraţi, surori, tot satul
Rude şi prieteni.

Mami, întreabă, de ce aici
Când noi mergem undeva
Nu iese nimeni să ne conducă,
Şi plictisit apleacă capul.

Iubite, îngeraşule,
Acolo e altfel,
Este pământ arnăuţesc,
Pe care îl cunoşţi şi te cunoaşte.

Dar, Mami, nu îmi spui
De ce atât departe am mers,
De ce trăim despărţiţi?

O las pe mică să întrebe,
Nu ştiu ce răspuns să-i dau,
Cuvintele şi sufletul devin lacrimi.
RÂSUL DE AZI
(E qeshura e sotme)

Gânguritul cel mai dulce
Ca un pui bucuros
Micuţul l-a dăruit mamei
Când l-a luat în braţe.
Amândoi legănăm mâinile
Şi dulce noi cântăm
Ca un porumb cu pene colorate
Cântecul nu se mai opreşte,
Nu vrem cântecul să-l oprim.

Tu vorbeşti despre litere
Şi nu spui cuvinte
Dar când te a chemat mama
A spus: Dansează cu mine!
Şi Dumnezeu a făcut
Cu Mână Lui Minunată
Să află mama dintr-odată
Ce caută pruncul binecuvântat.
EU ŞI ROBOTUL
(Unë dhe roboti)

Mi se-ntămplă azi
Să fiu ca un robot,
La orice comandă
Fac orice lucru.
De câte ori aud Mami
Instinctul mă duce la tine
Iar gândul
Nu mai există.

De zeci de ori
Poate de sute
M-ai chemat să-ţi fiu aproape
Şi văd că
Roboţica mamii
Are suflet
Ce mult seamănă cu mine!
VALURILE DUNĂRII
(Valët e Danubit)

De câte ori te am căutat valsul meu drag
Dunăre Valuri Albastre printre vise tinereşti
Te am avut, cu nimeni nu te-am schimbat
Inspiraţie a oricărui vis de iubire.

Te am văzut azi, te-a, atins
Valul valsului meu, dans îndrăgostit,
Printre valurile tale liniştite am pierdut
Tinereţea, cu tine am trăit.

Ritmul Dunării Albastre a reînviat
Din nou a învăluit pieptul meu
De mii de ori am dansat cel mai frumos vals
Azi mi se desfoiesc toate amintirile.
DU-TE VÂNTULE
(Shko moj erë)

Celei care la poartă mă aşteaptă
Dute vântule şi spune-i
Dorul cel mare mi-a ars inima
Cum te iubesc, suflete, iubeşte-mă!
Dute măi vântule şi stai alături
Celei care m-a ars
Nu uita să-i şopteşti
Că din inimă şi suflet o iubesc.

Dute vântule, adiere uşoară
În visul ei bate încet
Spune-i să nu mă uite
Şopteşte cuvinte dulci,
Spune-i, adiere, că voi veni
Împreună cu Soarele în Zori
Fiindcă arde inima de dor
Şi iubire sufletul meu!
CÂNTEC DE LEAGĂN DUREROS
(Ninulla e dhimbshme)

Pe fiul meu să-l pui în somn
Cu cel mai frumos cântec
Toate mamele l-au cântat
Când copii au fost legănaţi.
Tu dormi, râde cu glas de stea,
Întâlneşte-te cu îngerii în somn
Râd împreună cu tine
Pentru nepoata mea plâng
Departe e de mine.

Amândoi suntem vârstnici
Născuţi deodată în aceaşi zi
Dar pentru nina-nana
N-a mai avut cântec, ci rafale,
Mintea mea, la acel loc
Acum zboară
Fiule, tu în cântec s-o ţii minte!
PASĂREA PE CARE AM VĂZUT-O AZI
(Zogu që pashë sot)

Am văzut o pasăre care se perpelea
Vroia să se ridice, biata
Vroia să spună
Corbul cel negru m-a lovit.
Apoi am văzut cum s-a chinuit
Braţele să-şi ordoneze
Cu prietenele sale să zboară

Am văzut-o cu ochii trişti
Cum s-a chinuit
Pănă când ciripind
I-a venit un prieten:
De ce oare singuratică ai rămas?
N-am vrut, a răspuns pasărea,
Dar braţele nu m-au ajutat!
AMÂNDOI
(Të dy)

Împreună mergem noi doi
Prin parc, pe străzi şi oriunde
Nici-un minut despărţirea
Sufletul nostru nu o vrea.

Împreună strângem mâinile
Râdem, lacrimăm, ne văităm
Ne vedem prin vise
Şi ne trezim tot împreună.

Se închide ziua, noi tot împreună
Noapte bună, spunem lunii
Aceste clipe sunt mărgăritare
Pentru mama şi copilul său.
NUMAI CUVINTE
(Veç fjalë)

Lume, ape tulburi
Cuvinte în nori
Cuvinte, cuvinte, numai cuvinte
Cuvinte fără fund
Oamnei opriţi-vă!!!!!
Numai cu cuvinte în vânt
Nu mai găsiţi salvare!
SOARELUI VISULUI MEU
(Diellit të ëndrrës sime)

Ai apărut în miezul ultimului meu vis
Aşa cum te-am vrut, rugându-te
Frumos, plăcut, soare de aur
Plin de căldură.

Am întins mâinile cu dorinţa să te simt
Pe veci să ţin o rază în interiorul meu
Dar era doar uin vis, Soarele meu
Trezit am înţeles cât de departe sunt.
UN CADOU
(Një dhuratë)

Fiului meu E. F. Arbër McCormack

Cu buchetul de trandafiri
Azi nu a mai venit la uşa mea
Şi ziua mea albastră
E devenit un cer întunecat.

Plictiseala am luat-o de braţ
Liniştea am făcut-o prietenă
Dar neaşteptată o pălăruţă a înflorit
Cel mai dulce gest m-a păcălit.

Fiul meu, ochi râzând
Pălăruţa mi-a dăruit
Mamă, floarea e pentru tine,
Bucuria inima mi-a cuprins.
URARE
(Urim)
Copiilor mei

Jucaţi voi, îngerii mei!
Jucaţi şi râdeţi, lumea e a voastră
Nicicând nu opriţi jocul stelele mele
Surâsul pe buze să-l aveţi totdeauna
Bucuria să domneasă în sufletul vostru
Toate anotimurile voastre să fie primăvară!

Jucaţi voi, îngerii mei, bucuraţi-vă
Plictiseală să nu văd în ochii voştri
Niciodată griji să nu aveţi
De lumea voastră frumoasă azi să vă bucuraţi
Stelele mele
Această urare a Mamei o înţelegeţi?
ECHILIBRU
(Ekuilibër)

Echilibrul e la tine
Totdeauna
Îl strici sau îl pui la loc
Echilibrul
Stâpân la tine El nu-e,
Domn al ecuilibrului
Eşti numai tu!
LUME MINCINOASĂ
(Botë gënjeshtare)

Ne trezim în neant
În spaţiul gol al disperării.
Ochi întunecaţi de lacrimile dorului
Şi de străzile uitării.
Nu ştim ce căutăm în această lume,
Sfârşitul sau începutul?
DOUĂ VIEŢI
(Dy jetë)

Două lumi desfigurate
Două vieţi, două visuri
Două inimi două iubiri
De dragul cui au devenit cenuşă?
TU VII LA MINE
(Ti vjen tek unë)

Tu deseori vii fără să baţi
Din când în când ca o furtună nebună
Vânturi puternice duci cu tine
Transformi totul în vijelie
Răpeşti orice găseşti în faţa ta
Umpli fluviul tău care demult a murit
Şi fugi apoi uitând
De izvorul care ţi-a stins setea de viaţă.
PENELOPA MODERNĂ
(Penelopa moderne)

Firele pânzei Penelopei moderne
Sunt electroni în spaţiu
Ţese şi desţese pânză de cuvinte
Pentru Odiseu pierdut printre valuri.
Penelopa îmbrăcată în alb
Cu părul lăsat pe umeri îngândurată
Cuvinte nenumerate prin nopţile de gheaţă
Îndrăgostită ţese cuvinte visând întoarcerea
Ţese pânză pentru a îmbrăca sufletul
Bolnav de lipsă de dor pentru Odiseu
Odiseu modern nu luptă cu marea
Sfidând valurile, sirenele, moartea în prag
Odiseu modern călătoreşte cu Benz
Pe străzile oraşului cu lumini unde sirenele nu sunt departe
Ea dulce surâde lui Odiseu cel modern
Care cuminte pictează şi atinge sărutul ei.

Odiseu de azi nu rezistă chinului
Când zboară cu Benz prin străzile Occidentului
El umblă mândru, modernizat pe capitalele Lumii
Uitând de pânza sau lacrimile femeii fidele.
DACĂ CUVÂNTUL MEU ÎN VERS
(Nëse fjala ime në varg)

Dacă prin cuvântul meu
Cu versul cel simplu
V-am adus surâsul,
Simţiţi că râd şi eu cu voi
Şi mă bucur în acest moment.

Lumina am obţinut-o de la voi
Şi vi-o a duc cu versuri în prag,
Dacă cuvântul meu înşirat
Aduce durere, dor
Lacrimă, tristeţe, despărţire
Simţiţi-mă în orice clipă
Prieteni dragi, niciodată nu uitaţi
V-am dăruit sufletul meu carte-deschisă
Prin cuvântul meu în vers s-o citiţi.
REGRET
(Pendim)

Nu îmi pare rău
Pentru zilele care s-au dus
Dar îmi pare rău
Că nu ne-am bucurat
De tot ceea ce e frumos.

Inima mea la fel suferă
Durerea şi despărţirea o simte
Ce repede fuge frumosul
Se pierde şi nu mai vine.
MOMENT VENEŢIAN
(Moment Venecian)

Un val de claritate dulce cuprinde sufletul meu
Parcă iubirea niciodată n-a mai vibrat în sufletul meu
O privire, un surâs, o romanţă,
Un trandafir plăcut ascuns la spate.

Un pas, un cadou, un sărut, o privire,
Un moment, un cuvânt – este un mesaj
Orânduite frumos pe cerul Veneţian
Cu sentimentul frumos ca un miraj.
DUREREA CUVÂNTULUI
(Dhimbja e fjalës)

Ah cât doare sufletul
De cuvântul cel aspru
De lacrima ce iese pe neaşteptate
Din condamnarea inimii
Care nu a vrut închinare,
Dar cuvântul, spus urât
S-a transformat în chin.

A aruncat-o în spaţiul disperării
În prietenia falsă fără braţe
Fără vele pe marea mincinoasă
Cuvântul negândit spus
Câte suflete ucide, cât doare
Munţi de inimi, cuvânt amar
În fiece zi doare.
SUNT CA UN PORUMBEL CU ARIPI SCRISE
(Jam si një pëllumb krahëshkruar)

Sunt ca un porumbel cu aripi scrise
Ca o pasăre în călătorie
Flutur peste vârfuri de munţi
Peste marea ţării mele
Vreau să vin, să mă aşez, să te ating
Ţară de vulturi, binecuvântată
E atâtă vreme de când nu te am văzut
Mă simt ca o pasăre în colivie.

Vrea să vin să ating şi piatra
Să simt mireasmele ispititoare
Florile de miei când răsar
Peste liliac să văd un fluture
Să sting setea cu apa izvorului
În albaneză două cuvinte să schimb
Îndelung cu prietenele mele
Tot ce e al tău să simt şi să alint.



















BIOBIBLIOGRAFIA

Merita Bajraktari Mccormack (Korçë, 1966), pas diplomimit për Ekonomi në UB - Tiranë, kreu studimet Pasuniversitare në Angli ku mori Titullin MBA (Master of Bussines Administration). Letërsia, arti vizual dhe teknologjia moderne janë jo vetëm pasion por edhe fusha të angazhimit të saj. Ideatore, drejtuese e grupit të punës dhe bashkëautore e Antologjisë mbarëfemërore “Mozaikë të një portreti”, Merita ka themeluar dhe drejton disa grup-lista dhe forume virtuale. Shkruan rregullisht në shtypin e diasporës dhe atë shqiptar. Është anëtare e Lidhjes së Shkrimtarëve Shqiptarë të Amerikes (LSHSHA) dhe Anëtare e Shoqatës Ndërkombëtare të Poetëve (ISP).

Në prill 2006, Merita u zgjodh si gjysëm-finaliste në konkursin ndërkombëtar poetik të organizuar nga Libraria Ndërkombëtare e Poezisë dhe fitoi çmimin “Editor’s Choice Award” si dhe medaljen “Ambasadore e Poezisë - Poetry Ambassador” (qershor, 2006), për “Outstanding Achievement in Poetry”. Poezia e saj “Shpirti i Gruas /A Woman’ Soul” hap antologjine poetike të vitit 2006 “Timeless Voices”, botuar nga Libraria Ndërkombetare e Poezisë me 220 poezi të zgjedhura nga poetë nga e gjithë bota.

Në profesion Merita punon si “Managing Director” e kompanisë amerikane “Adria Global” që ushtron aktivitet në fushën e konsulencës teknike në biznes dhe administratë. Së bashku me bashkëshortin e saj John, Merita ka dhënë kontribut profesional në disa vende të botës, si në Afrikën Jugore, Europë dhe Amerikë. Autorja, së bashku me bashkëshortin dhe tre femijët e tyre jetojnë sot në SHBA.

Nga kjo autore: Me Zërin e Zemrës (poezi, Dituria, Tiranë, 2003; Lulet e jargavanit (tregime, Albin, Tiranë, 2005); The Lilac flowers short stories (në anglisht, tregime, Albin, 2005; Mozaikë të një portreti (antologji, drejtuese e punës dhe bashkëautore, Albin, 2004; Tinguj malli (poezi, Albin, 2005); Dritaret e Shpirtit / Ferestrele Sufletului) (poezi në rumanisht, botim I Bashkësisë Kulturore të Shqiptarëve të Rumanisë (2006); Kur të digjem (antologji, bashkëautore, botim i festivalit “Ditët e Naimit”; Timeless Voices (antologji, bashkëautore, botim i Librarisë Ndërkombëtare të Poetëve, 2006. Bashkëautore në Antologjinë e Lidhjes së Shkrimtarëve Shqiptarë të Amerikës (në botim, 2006).

BIOBIBLIOGRAFIE

Merita Bajraktari McCormack s-a născut în urmă cu 40 de ani (1966) la Korçë. După absolvira studiilor de Economie în Albania, a urmat cursuri postuniversitare la Universitatea Surrey din Anglia, obţinând Titlul Profesional MBA (Master of Business Administration, 1998). Cele mai preferate pasiuni ale sale, care deja au devenit angajamente profesionale, sunt literatura, arta vizuală şi tehnologia modern[. Este ideatoare, conduc[toare şi coautoare a antologiei poetice Mozaikë të një Portreti. Între timp a întemeiat şi conduce câteva grup-liste în albaneză şi engleză, scrie mereu în presa periodică a diasporei, şi este membră a Asociaţiei Internaţionale ale Poeţilor, precum şi membră a Uniunii Scriitorilor Albanezi din Statele Unite ale Americii. Merita este semifinalistă în concursul poetic internaţional (aprilie 2006) şi premiată de Editors’ Choice Award din partea Asociaţiei Internaţionale a Poeţilor (ISP), deţin[toare a medaliei Ambasadoare al Poeziei (iunie 2006) din partea Librariei Internaţionale a Poeţilor.

Poezia ei Sufletul Femeii (în engleză) deschide antologia poetică “Timeless Voices”, ediţie a Librariei Internaţionale a Poeţilor cu centru la Maryland (SUA) pentru anul 2006. De profesie este “Managing Director” a companiei “Adria Global”, cu activitate de Consultanţă Tehnică în Business şi Administraţie. Împreună cu soţul ei John, cu care au trei copii, Merita a dat contribuţie profesională şi de caritate în unele ţări ale lumii, ca în Africa de Sud, Europa şi SUA. Trăieşte cu familia la Long Island, New York. Pân[ în prezent a publicat următoarele volume de versuri şi proz[: Cu glas de inim[ (Me zërin e zemrës, 2003), Mozaic ale unui portret (Mozaikë të një portreti, coautoare, 2004), Florile de liliac (Lulet e jargavanit, 2005) care a apărut şi în engleză (The Liliac Flower & The Second Kiss Short Stories, 2005), Sunete de dor (Tinguj malli, 2005). Ferestrele sufletului (Dritaret e shpirtit) este primul său volum antologic care apare în limba română.




Scurt portret despre traducătorul acestei opere
Român după mamă, albanez după tată, Baki Ymeri· s-a născut la Şipkoviţa (Macedonia). A absolvit Facultatea de Filozofie la Universitatea din Priştina (Limba şi literatura albaneză). Între timp a urmat cursuri de specializare în limba română, la Universităţile din Viena şi Bucureşti. Este doctorand al Universităţii din Bucureşti, membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor-şef al revistei Albanezul/Shqiptari, autor a numeroase articole despre aromânii din Balcani, românii din Valea Timocului şi albanezii din Kosova. Pentru activitatea culturală şi publicistică în folosul societăţii, a fost nominalizat din partea Institutului Biografic American (ABI), Omul Anului 2001.
De-a lungul timpului a publicat în diferite reviste din opera a peste 50 de scriitori şi istorici români în limbile albaneză, macedoneană şi slovenă, precum şi unele volume aparţinând lui Nichita Stănescu: Ekspozitë e të palindurve / Expoziţia celor nenăscuţi (Priştina, 1986); Anghel Dumbrăveanu: Kënga e mullibardhës / Cântecul sturzului (Scopie, 1986); Slavco Almăjan: Xhuxhmaxhuxhët harruan të rriten / Piticii au uitat să crească (Priştina, 1989); Marin Sorescu: Eja të ta them një fjalë / Vino să-ţi spun un cuvânt (Priştina, 1990), Halil Hageosai: Umbra cuvintelor / Hija e ëndrrave (Bucureşti, 2004), Carolina Ilica: Duke dashur në fshehtësi / Iubind in taină (Pogradec, 2004), Sali Bashota: Exilul sufletului / Ekzili i shpirtit (Edit. MLR, Bucuresti, 2004), Ibrahim Kadriu: N-a rămas timp pentru sărbători / S’mbet kohë për kremte (Bucureşti, 2005).

Bibliografie lirică: Kaltrina (ediţie bilingvă, română-albaneză, Editura Kriterion, Bucureşti, 1994); Dardania (ediţie bilingvă, română-albaneză, Editura Deliana, Bucureşti, 1999); Zjarr i Shenjtë / Foc Sacru (Tetova, R. Macedonia, 2001); Lumina Dardaniei (Editura Muzeul Literaturi Române, Bucureşti, 2004). Despre poezia lui au scris: Marin Sorescu, Alex. Ştefănescu, Marin Codreanu, Carolina Ilica, Octavian Soviany, Radu Voinescu, Hristu Cândroveanu, Luan Topciu etc. După Luan Topciu, Baki Ymeri este omul care şi-a dedicat toata viaţa pentru afirmarea istoriei albanezolor din România, dar el în primul rând este poet, şi acest sfânt dar continuă să-l fructifice cu succes.
Portret i shukurtër për përkthyesin e kësaj vepre

Baki Ymeri* është i njohur si poet, përkthyes, eseist dhe publicist. U lind para 50 vjetësh në Shipkovicë të Tetovës, nga një baba shqiptar (Ajvaz Voka), dhe nga një mama rumune (Aurelia Graur). Kreu gjuhën dhe letërsinë shqipe në Fakultetin Filozofik të Universitetit të Kosovës në Prishtinë (1969-73). Duke qenë i ndjekur nga pushteti komunist i ish-Jugosllavisë, arratiset në Rumani (1973), vazhdon studimet e specializimit në Vjenë (1974) dhe në Bukuresht (1975). Ndërkohë shkruan, përkthen dhe boton artikuj e studime mbi lidhjet farefisnore rumuno-shqiptare, përhap literaturë shqipe në relacionin Bukuresht-Shipkovicë-Prishtinë, shpifet, ndiqet, arrestohet (1975) dhe dënohet nga Gjykata komuniste e Qarkut të Shkupit me gjashtë vjet burg të rëndë (1976). Arsyetimi i procesit të montuar politik ishte: bashkim për veprimtari armiqësore kundër bashkësisë sonë socialiste.
Që nga viti 1971 përkthen letërsinë shqipe në gjuhën rumune dhe anasjelltas, jep provimet e doktoratës në Universitetin e Bukureshtit, polemizon, afirmon dhe mbron çështjen shqiptare të Kosovës në shtypin rumun dhe atë shqiptar, merr pjesë në simpoziume ndërkombëtare për mbrojtjen e të drejtave të njeriut, afirmon diasporën shqiptare, bashkëpunon me një varg revistash e gazetash në veri dhe jug të Danubit, vepron në kuadrin e Këshillit Udhëheqës të Bashkësinë Kulturore të Shqiptarëve të Rumanisë, themelon Shoqatën e Miqësisë Rumuno-Shqiptare, afirmon dhe përkrah bijtë dhe bijat e rilindësve tanë. Të gjitha aktivitetet i kryen vullnetarisht, pa kurrfarë të ardhurash.
Gjatë këtyre viteve ka botuar në revista të ndryshme mijëra vargje nga vepra të dhjetëra shkrimtarëve rumunë klasikë e bashkëkohorë, në gjuhën shqipe, maqedonase dhe sllovene, si dhe disa vëllime që u përkasin poetëve që pasojnë: Nikita Stënesku: Ekspozitë e të palindurve (Prishtinë, 1986), Angjel Dumbrëveanu: (Kënga e mullibardhës (Shkup, 1986), Sllavko Almëzhan: Xhuxhmaxhuxhët harruan të rriten (Prishtinë, 1989), Marin Sorescu: Eja të ta them një fjalë (Prishtinë, 1990), Halil Haxhosaj: Umbra cuvintelor/Hija e ëndrrav (Bukuresht, 2004), Karolina Ilika: Duke dashur në fshehtësi (Pogradec, 2004), Sali Bashota: Exilul sufletului/Ekzili i shpirtit (Bukuresht, 2004), Ibrahim Kadriu: N-a rãmas timp pentru sãrbãtori/ S’mbet kohë për kremte (Bukuresht, 2005), Merita Bajraktari: McCormack, Ferestrele sufletului, Dritaret e shpirtit (2006).

Bibliografi lirike: Kaltrina (botim dygjuhësh shqip-rumanisht, Bukuresht, 1994); Dardania (botim dygjuhësh, Bukuresht, 1999; Zjarr i Shenjtë (Tetovë, 2001; Lumina Dardaniei/Drita e Dardanisëi (Muzeu i Letërisës Rumune, Bukuresht, 2004): Drumul Iadului spre Rai/Rruga e Ferrit për në Parajsë (Bukuresht, 2005). Për poezinë e tij kanë shkruar: Marin Soresku, Oktavian Soviany, Luan Topçiu, Radu Voinesku, Marin Kodreanu, Xhelku Maksuti etj.
Baki Ymeri është autor i qindra artikujve për diasporën shqiptare dhe bashkautor i dy monografive mbi sivëllezërit tanë në veri të Danubit: Shqiptarët e Rumanisë (Tetovë, 1994), Emigracioni nga Maqedonia Perëndimore në Rumani (Shkup, 2004). Ai është njëherësh njohës i një numri të konsideruar gjuhësh të huaja, autor i qindra artikujve mbi diasporën shqiptare, zbulues thesaresh të shoqërisë Drita, anëtar i Lidhjes së Shkrimtarëve të Rumanisë, laureat mirënjohjesh të ndryshme, i nominuar nga Instituti Biografik Amerikan (ABI): Njeriu i Vitit 2001. Jeton dhe krijon në Bukuresht, ku jep kontribut për afirmimin e vlerave letrare të Kosovës në gjuhën rumune, boton, udhëheq dhe shpërndan revistën Shqiptari/Albanezul. Sipas dr. Luan Topçiut, Baki Ymeri është njeriu që shkriu jetën për historinë e shqiptarëve të Rumanisë dhe, mbi të gjitha, për poezinë, këtë dhuratë hyjnore, që e ka bërë dhe vazhdon ta bëjë të frytshme.

* Albert Voka është pseudonimi letrar i shkrimtarit Baki Ymeri
CUPRINS
PËRMBAJTJA

Farmecul drumului spre stele
Magjia e rrugës për në yje
Cuvântul
(Fjala)
Clipa de dor
(Çast malli)
Dacã cuvântul meu în vers
(Nëse fjala ime në varg)
Cum pot sã-i spun inimii
(Si mund t’i them zemrës)
Vreau sã fug
(Dua të ik)
Îmi trebuie
(Më duhet)
Dor
(Mall)
Trei cuvinte
(Tri fjalë)
Culorile
(Ngjyrat)
Vino cu mine
(Eja me mua)
Dacã ţi-e dor de mine
(Në ke mall për mua)
Soarele meu
(Dielli im)
Unirea paralelelor
(Bashkim paralelesh)
Lumea de femeie
(Botë gruaje)
Cunosc o femeie
(Njoh një grua)
Ochi de copii
(Sy fëmijësh)
Regret
(Pendim)
Primul şi ultimul
(I pari dhe i fundit)
Transformare
(Transformim)
Cântecele mele
(Këngët e mia)
Nu pot sã spun Nu!
(S’mund të them Jo!)
Bucatele mele
(Copëzat e mia)
De ce ai rãmas aşa
(Përse mbete kështu)
Cea din urma lacrimã
(Loti i fundit)
Zbor peste cerul vostru
(Fluturim mbi qiellin tuaj)
Dã-mi
(Më jep)
I love you, too!
I love You, too!
Când moare şi se stinge speranţa
(Kur vdes e ngjallet shpresa)
Cea din urma poezie a mea
(Poezia ime e fundit)
Când se pierde o inimã
(Kur humbet një zemër)
Ne am pierdut din nou
(Humbëm sërish)
Iartã-mã
(Më fal)
Lipsa de somn
(Mungesë gjumi)
Un sãrut
(Një puthje)
Nu cumva floarea e sora mea
(Mos lulen kam motër)
Dute-vino
(Ikje-ardhjet)
Foc stins
(Zjarr i shuar)
Zi de lacrimi
(Ditë lotësh)
Dorul de lacrimi
(Meraku për lotët)
Imposibilitate
(Pamundësi)
Fugã
(Ikje)
Te gãsesc i te pierd
(Të gjej dhe të humb)
Eu şi tu
(Unë dhe ti)
Trãieşte ziua
(Gëzo ditën)
Aniversare de cãsãtorie
(Përvjetor martese)
O scrisoare
(Një letër)
Dor de pãrinţii
(Mall për prindërit)
Nevinovãþia şi creşterea
(Pafajësia dhe rritja)
Amintiri
(Kujtime)
Râsul de azi
(E qeshura e sotme)
Eu şi robotul
(Unë dhe roboti)
Valurile Dunãrii
(Valët e Danubit)
Dute vântule
(Shko moj erë)
Cântec de leagãn dureros
(Ninulla e dhimbshme)
Pasãrea pe care am vãzut-o azi
(Zogu që pashë sot)
Amândoi
(Të dy)
Numai cuvinte
(Veç fjalë)
Soarelui visului meu
(Diellit të ëndrrës sime)
Un cadou
(Një dhuratë)
Urare
(Urim)
Echilibru
(Ekuilibër)
Lume mincinoasã
(Botë gënjeshtare)
Douã vieţi
(Dy jetë)
Tu vii la mine
(Ti vjen tek unë)
Penelopa modernã
(Penelopa moderne)
Dacã cuvântul meu în vers
(Nëse fjala ime në varg)
Regret
(Pendim)
Moment Veneţian
(Moment Venecian)
Durerea cuvântului
(Dhimbja e fjalës)
Sunt ca un porumbel cu aripi scrise
(Jam si një pëllumb krahëshkruar)
Biobibliografie
Biobibliografi
Scurt profil despre traducãtorul acestei opere
(Profil i shukurtër për përkthyesin e kësaj vepre)


· Visar Zhiti, Rugăciunile Maicii Tereza sau poezia vieţii sale, prefaţă volumului lui Maica Tereza- Gonxhe Bojaxhiu, Ne întâlnim printre stele, Cabej, Tirana, 1997.
· Visar Zhiti, Rugăciunile Maicii Tereza sau poezia vieţii sale, prefaţă volumului lui Maica Tereza- Gonxhe Bojaxhiu, Ne întâlnim printre stele, Cabej, Tirana, 1997.
· Albert Voka (prezent pe prima coperta) este pseudonimul literar al scriitorului Baki Ymeri